Ionica BEJENARIU1, Floricel Maricel DIMA1,2, Neculai PATRICHE1, Veta NISTOR1,
Elena SÎRBU1, Anca Nicoleta SĂVESCU (CORDELI)1
1Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură, Strada Portului, nr. 54, 800211 Galati, Romania,
2Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați, Strada Calea Călărașilor nr. 29, 810017, Brăila, România
e-mail: dima.floricel.maricel@asas-icdeapa.ro
Abstract
Scopul acestei lucrări este acela de a determina starea de confort a diferitelor clase de mărime, a puietului de crap, de aceeași vârstă, prin analiza principalilor parametri hematologici. Investigațiile profilului metabolic sanguin oferă informații prețioase în ceea ce privește starea fiziologică a biomasei de cultură putând astfel evalua răspunsul hematologic al puietului de crap crescut în condiții controlate, într-un sistem recirculant, după ce a fost împărțit în patru clase de mărime (V1B1- Masa medie corporală- 44,45 g/ex., V2B2-Masa medie corporală – 63,85 g/ex., V3B3-Masa medie corporală- 89,98 g/ex., V4B4-Masa medie corporală- 141,5 g/ex.). Valoarea hemoglobinei, atât de la începutul experimentului cât și de la sfârșitul experimentului, poate fi descrisă ca fiind normală pentru această etapă de dezvoltare. Valoarea redusă a hematocritului (între 25 și 28 %), din cele 4 variante experimentale, este posibil să fie asociată cu o compoziție biochimică neadecvată a furajului în ceea ce privește prezența vitaminelor și a unor oligoelemente. Valorile numărului de eritrocite se încadrează în valorile normale pentru specia studiată (1,10-2,20 mil/μl), înregistrând valori care nu variază din punct de vedere statistic (p>0,05) între începutul experimentului și sfârșitul acestuia, pentru cele 4 categorii de mărime. Constantele eritrocitare HEM și CHEM au înregistrat valori reduse în varianta de creștere din V3B3 la inițierea experimentului în timp ce VEM a înregistrat o valoare mai crescută. În celelalte variante de creștere şi în cele două momente ale experimentului (inițial și final), valorile celor 3 constante eritrocitare se încadrează în ecartul valorilor de normalitate pentru specia studiată. Concluzia generală rezultată, din analiza principalilor indicatori hematologici, este aceea că starea fiziologică de sănătate a materialului biologic nu a fost influențată semnificativ de clasa de mărime. În urma corelării profilului metabolic sanguin, din punct de vedere cantitativ, cu indicatorii de performanță tehnologică putem afirma că s-au obținut sporuri de biomasă de cultură mai mari în cazul exemplarele de talie mai mare în raport cu cele de talie redusă.
Pentru citare vedeți articolul in limba engleză.
